Atunci când companiile aeriene nu își îndeplinesc obligațiile de asistență pentru pasageri în situații de zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate, pasagerii sunt adesea nevoiți să suporte din buzunarul propriu diverse cheltuieli esențiale, cum ar fi cele pentru cazare, hrană, transport, sau alte nevoi urgente.
În astfel de cazuri, conform regulamentelor europene și legislației în vigoare, pasagerii au dreptul să solicite rambursarea acestor cheltuieli suplimentare de la compania aeriană.
Pentru a avea șanse mai mari de rambursare, este important ca pasagerii să păstreze toate chitanțele și documentele justificative ale cheltuielilor.
De asemenea, cheltuielile personale trebuie să fie rezonabile și necesare — de exemplu, cazare într-un hotel accesibil, taxi și mese decente, nu excesive.
Despăgubirea cheltuielilor suplimentare este independentă de cea pe care transportatorul trebuie să o plătească pasagerilor pentru întârzierea de peste 3 ore sau anularea unui zbor.
Cum vă poate ajuta Claim Airline:
În cazul în care compania aeriană refuză rambursarea cheltuielilor suplimentare fără un motiv solid, Claim Airline este aici pentru a vă ajuta să recuperați aceste sume.
Procesul nostru de revendicare este rapid, simplu și ușor de utilizat, iar cu politica noastră „no win – no pay”, nu trebuie să plătiți nimic până când nu obținem banii pentru dumneavoastră. La final, aplicăm o taxă de administrare de doar 25% din suma recuperată.
Se pot face solicitări cu până la 3 ani în urmă.
Solicitarea poate fi inițiată prin completarea formularului de mai jos: